Azi am coborat din carusel…voit. S-a oprit pentru o clipa si acum totul mi se pare ca se desfasoara cu incetinitorul precum trecerea de finish a unui alergator…– Cat e ceasul?– Este 9, 12 minute, 45 secunde si 30 miimi…– Ce zi? – Duminica…– Mai lasa-ma 5 minute…Pleoape grele de oboseala si o dimineata cu zambet in priviri. Aerul rece al toamnei, suflet cald… Gradina este pustie, nu am vazut nicicand atata liniste, nu am auzit nicicand atata gol…ma asez la o masa unde soarele isi trimitea cu generozitate caldura si inchid iar ochii. Dintr-o data sunt invaluita intr-un fum de tigara…deschid ochii si la o masa alaturata un domn grizonat scria. Avea in gura o pipa din care…nu iesea nimic. Mai sa fie, imi zic…cred ca am visat. Ma uit, domnul continua sa scrie, mai soarbe agale din cafea, isi lasa ochelarii pe masa si pipa, si…isi aprinde o tigara. N-am visat…ma gandesc…oare scrie despre mine? Orgoliul imi spune ca da…va fi sigur un paragraf cu “fata care dormea in gradina Verona intr-o dimineata de octombrie”. Plimbari agale, pranz tihnit, “Iubitafizica”…bataie cu bulgari de zapada. Orice este posibil daca ai imaginatie. De maine…mi-am luat iar bilet in carusel. Pana cand?
