Case zbârcite de vreme

O  plimbare în timp…strazile si bulevardele Bucuresti-ului de sfarsit de secol XIX… ma plimb pe sub boltile coroanelor arborilor ce le strajuiesc, bolti umbroase atît de placute în arsita verii. Remarc superbe case, sau mai bine zis curti cu case, palate, cafenele si restaurante, cu siluetele lor de o rafinata eleganta.

Ma intorc…centrul orasului arata ca un azil, un azil de case batrane. Cateodata cineva isi mai aduce aminte de cate una si o mai “viziteaza”. Cladiri zbarcite de vreme stau aliniate de-alungul bulevardelor parca asteptandu-si sfarsitul. Stau cuminti, impovarate de vreme, unele purtand buline rosii, altele spoite cu graffiti sau avand şipci de lemn batute la geamuri. Daca ar putea vorbi…cate istorii ar spune…povesti de dragoste, suferinte, amintiri din perioada interbelica. Le vezi cat de frumoase au fost uitandu-te o clipa la ele. Atent… In stil baroc cu frize si bazoreliefuri,  “gotice” zvelte cu bolte in arc frant…si frumoase “brancovene” cu foisoare si ciubuce. Colonadele si garguile isi striga cu disperare suferinta dar suntem prea surzi ca sa le auzim. Prea indiferenti trecem pe langa ele fara sa ne gandim ca sunt o fila de istorie, sunt o parte din noi.

Și totuși, cu prea multă și ticăloasă ușurință ne îngropăm trecutul, rădăcinile, originea! Ce punem în locul gol care ramane? NIMIC! 

Advertisements