Cinci minute de viata

Vreau sa ma bucur de viata. Vreau ceva ce altii nu mai cunosc.

Ora 7 dimineata, aeroportul Otopeni, sala de asteptare ticsita de “oameni de afaceri”. Putini oameni…Multe persoane…depersonalizate de atata munca, disperati sa-si citeasca mailurile primite in urma cu 1 minut. “Oameni” care isi “omoara” timpul in aeroport si pe ei odata cu el. In fata mea un domn la 50 ani foarte preocupat de carcasa neagra din fata lui. Am vrut sa ma ridic si sa-l rog sa-mi acorde 5 minute din viata lui ca sa-l intreb ceva. I-as fi spus probabil ca nu-l costa nimic, nu poti da ceva ce nu mai ai. L-as fi intrebat de ce uitam sa traim? De ce uitam de gesturi marunte cum ar fi sa-i zambesti unui necunoscut in aeroport? De ce ne zbatem pentru viata uitand sa traim? Am privit un rand mai departe, 5 tineri galagiosi ii deranjau vadit pe cei din jur. Am zambit…unul dintre ei mi-a facut cu ochiul. Probabil ca am rosit si m-am intors sperand sa nu nimeresc langa el in avion…

”Pasagerii zborului 651 in directia Cluj sunt rugati sa se prezinte la imbarcare…” M-am ridicat si m-am dus sa traiesc! In gand imi sunau acordurile melodiei cantate de Black…

Advertisements