Cineva sa taie sforile, va rog!

Simt ca traiesc cu adevarat…dar oare ce inseamna sa traiesti? Atunci cand te trezesti dimineata langa Durere, atunci cand iei pranzul cu Suferinta si adormi seara langa Disperare, oare poti numi asta viata? Paradoxal…, emotiile de orice fel te fac sa te simti ca traiesti, ca nu esti inert. Oare noi complicam inutil lucrurile sau…lucrurile ne complica pe noi?

Pasim orbi in viata. Alegem sa mergem pe drumuri care credem ca vor fi cele mai scurte sau ne aruncam in prapastii care credem ca sunt mai putin adanci. Nu vom stii niciodata daca alegerea facuta era cea corecta pentru ca nu vom stii niciodata care ar fi fost alternativa. Poate celalalt drum era mai lin, poate cealalta prapastie mai putin adanca, sau poate NU. Si acest NU ne da convingerea ca alegerea facuta a fost si cea corecta. Ajungem insa la capatul drumului plini de remuscari ca nu am facut lucrurile altfel, ca am luat alte decizii. Ne dorim sa intoarcem cheia in sens invers si sa dam timpul inapoi in speranta ca vom alege calea “corecta”. Ne macina gandul ca “daca…”, de parca am mai putea schimba ceva din ceea ce s-a intamplat deja. De ce ne tot framantam ca am fi putut face lucrurile altfel? De ce ne amagim ca exista liberul arbitru?

Cineva sa taie sforile, va rog! Papusarul a plecat in pauza de masa…

“Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
 
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! – mi-am zis –
 
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt…
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala…
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

Marin Sorescu

Advertisements