De mână cu Alis…

V-am spus ca am o prietena imaginara? O cheama Alis, Alis in Tara Minunilor. Ieri a fost ziua ei si m-a invitat la o prajitura si un ceai impreuna cu Iepurele de Martie si Palarierul cel Nebun. Asa e ca nu credeti o iota din ce va spun? Sau mai degraba ma considerati nebuna…

Cred ca oamenii sunt născuți inocenti și apoi pe masura ce se maturizeaza și viața ii întărește, ei pierd o parte din inocența lor. Cu inocenta, ei pierd, de asemenea, lucrurile care i-au făcut atât de puri, imaginația fiind unul dintre ele. Poate că ei nu o pierd întotdeauna, ea este doar ascunsa. Adulții insa, nu au întotdeauna timp să viseze cu ochii larg deschisi. Copiii isi folosesc imaginatia pentru a crea lumea asa cum ar trebui sa fie; gândirea lor creativă nu cunoaște limite, iar cel mai minunat lucru, mai ales la copiii mai mici, este că acestia sunt dispuși să împărtășească viziunea lor și rătăcirile imaginative nestingherit. Copiii nu isi fac griji în cazul în care ideea lor nu este suficient de buna, ei doar visează de dragul de a visa. Puțini adulți insa sunt lipsiti de rezerve. Teama de ridicol omoara in ei si ultima picatura de imaginatie.

Imaginatia este cea care te face sa razi si tot ea te indeamna sa visezi.

Candva mi-am facut o promisiune…nu voi lasa niciodata sa moara copilul din mine.

Hai sa mergem Alis! Ce ceai ai facut azi?

 

You may say 

I’m a dreamer, but I’m not the only one…”

Advertisements