Momente suspendate in timp

Amintiri…momente suspendate in timp.

Amintiri dulci… Amintiri amare…

Amintirile au note diferite  asemenea unui  parfum.   E ciudat cum amintiri candva placute se transforma in cosmaruri. Acestea ne devoreaza incet sufletul si ne fac sa dorim sa uitam. Paradoxal insa, ne tinem cu dintii de amintiri ca sa nu ne pierdem identitatea. Si cand uneori  se intampla, le eliberam pentru a ne regasi. Le “rascolim” precum rascolim lucrurile dintr-un cufar vechi, uitat intr-un pod prafuit de vreme. Un miros, o imagine, o traire, o atingere sunt suficiente pentru ca o amintire sa iti invadeze mintea si sa puna stapanire pe tine. Uneori  hoinarim printre amintiri pentru ca nu vrem sa traim in prezent. Ne ancoram in trecut si ne hranim cu amintiri sperand sa fim din nou fericiti. Traim o fericire iluzorie care ne da puterea sa continuam.

…si continuam sa strangem amintiri. Uneori parca dorim sa ne facem rezerve de fericire, alteori le adunam ca sa invatam din greseli sau ca sa “punem la zid”. Sunt munitia cu care pedepsim atunci cand ceilalti uita… Adunam fotografii, magneti de frigider… si alte obiecte inutile si ne pare rau cand acestea sunt distruse…”doar erau amintire de la…”. Ne “legam” atat de mult de obiecte incat acestea ajung uneori sa conteze mai mult decat oamenii.

…si cu totii dorim sa lasam o amintire….a ceea ce am fost. Omul nu e etern dar oare amintirile sunt eterne?

“Memories are what warm you up from the inside. But they’re also what tear you apart.”
― Haruki MurakamiKafka on the Shore

Advertisements