Prizonierii propriilor trairi

E uimitor cat de dependenti putem fi unii fata de ceilalti, noi oamenii. Ce ne diferentiaza? Sentimentele, trairile. Si suntem intemnitati cu atat mai tare cu cat jucam roluri de victime. Victima isi iubeste cu ardoare calaul si crede ca acesta nu-i va face rau pentru ca ii este recunoscator pentru iubirea ce-i poarta. Dar cu cat victimizarea este mai pregnanta cu atat calaul isi dispretuieste mai mult victima. De ce? Pentru ca aceasta se teme de el iar teama alimenteza nevoia de subjugare a calaului, acesta se hraneste in mod inconstient din slabiciunea celuilalt. In realitate calaul nu-si uraste victima ci se uraste pe sine insusi dar se razbuna pe cei din jur pentru simplul motiv ca nu se poate razbuna pe el insusi. Victima si calaul nu-si vor gasi niciodata un echilibru, cu atat mai putin daca cei doi au ajuns la o dependenta afectiva foarte puternica. Relatia lor atinge de cele mai multe ori cel mai umilitor nivel posibil, pentru ca in dragoste, se spune ca orice este permis, pentru ca dragostea este precum un drog. Este un drog natural care nu face altceva decat sa stinga dorinta de a nu-ti mai apartine. Dragostea, in cel mai sublim mod ne hraneste nevoia de imortalitate si ne transforma in prizonierii propriilor trairi…

 “Don’t punish me because I will love you more and more.”

Advertisements

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s