Tacerea, limbaj universal al trairilor…

Ai atat de multe de transmis…indiferenta, emotie, teama, dorinta…si nu ai nevoie de cuvinte. Toate acestea pot fi atat de bine “spuse” doar….tacand.
Uneori stii ca un singur cuvant spus ar fi distrus tot. Si alteori te inchizi in tacere ca intr-o colivie de aur si iti reprimi gandurile pentru ca iti simti cuvintele stingandu-se pe buze mistuite de o alta tacere. Taci pentru ca vrei sa pedepsesti si crezi ca niciun cuvant nu ar rani mai mult decat tacerea. Dar cind taci, inseamna ca sufletul vorbeste… dar vorbeste tot cu tine, ai atat de multe intrebari dar nu ai cui pune intrebarile. Uneori ti se impune sa taci si esti revoltat si poate chiar atunci se naste o idee geniala dar taci respectand dorinta celuilalt, a celorlalti. Atunci tacerea este asurzitoare. Cel mai greu este cind primesti taceri nedorite. Cand aveai nevoie sa spui un cuvant, sa auzi un gand, dar iti revine mereu, obsesiv, nevoia doar sa taci. Tacerea, cand avem nevoie de ea, se gaseste cineva sa ne tulbure, cand o ocolim…gasim singuratate.
…eu pot sa tac, dar nu pot sa nu gandesc. In interior nu am tacut niciodata…
 
“Unii tac pentru ca viseaza o elocinta mai profunda decat a cuvintelor. In schimb, altii tac pentru ca nu mai vor sa spuna nimic. Pentru ca nu mai cred in nimic. Nu mai cred in dragoste si se hotarasc sa nu-i mai pronunte numele, nu mai cred in fericire si se hotarasc sa uite de ea.”
Octavian Paler